Fretele chitarei se apropie tot mai mult spre corp pentru că fiecare dintre ele scurtează coarda cu aceeași proporție, nu cu aceeași lungime. Ca nota să urce cu un semiton, porțiunea care vibrează trebuie redusă de fiecare dată cu aproximativ 5,6%, iar 5,6% dintr-o coardă tot mai scurtă înseamnă milimetri tot mai puțini. Așezarea lor nu este o alegere estetică, ci consecința directă a felului în care frecvența depinde de lungimea corzii.
Ce legătură există între lungimea corzii și înălțimea notei?
La aceeași tensiune și aceeași grosime, frecvența unei corzi este invers proporțională cu lungimea ei: o coardă de două ori mai scurtă vibrează de două ori mai repede. Dublarea frecvenței înseamnă exact o octavă. Coarda La a chitarei, acordată la 110 Hz, ajunge la 220 Hz atunci când este apăsată exact la jumătatea lungimii.
Acesta este și motivul pentru care fretul 12 se află la mijlocul distanței dintre prag și călușul de pe corp. Lungimea dintre aceste două puncte se numește lungimea de scală și este, la multe chitare clasice, de aproximativ 650 mm.
De ce scade distanța dintre frete spre corp?
Distanța dintre frete scade spre corp pentru că octava este împărțită în 12 semitonuri egale ca raport, nu ca lungime. În sistemul folosit astăzi aproape peste tot, numit temperament egal, fiecare semiton înmulțește frecvența cu rădăcina de ordinul 12 din 2, adică aproximativ 1,0595. Pentru a obține acest raport, partea de coardă rămasă liberă se micșorează la fiecare fret cu același procent.
Primul fret ia 5,6% dintr-o coardă de 650 mm, adică circa 36,5 mm. Fretul 13 ia tot 5,6%, dar dintr-o coardă de numai 325 mm, deci circa 18 mm. Cu fiecare octavă urcată, distanțele se înjumătățesc.
Unde cad fretele importante pe o chitară clasică?
Pozițiile fretelor se calculează cu o formulă simplă: distanța de la prag până la fretul n este egală cu lungimea de scală înmulțită cu (1 − 2 la puterea −n/12). Pentru o scală de 650 mm, valorile rotunjite sunt:
| Fret | Distanța de la prag | Interval față de coarda liberă |
|---|---|---|
| 1 | 36,5 mm | Semiton |
| 3 | 103,4 mm | Terță mică |
| 5 | 163,0 mm | Cvartă perfectă |
| 7 | 216,2 mm | Cvintă perfectă |
| 12 | 325,0 mm | Octavă |
| 19 | 433,1 mm | Cvintă peste octavă |
| 24 | 487,5 mm | Două octave |
Fretul 24, prezent pe unele chitare electrice, se află la trei sferturi din lungimea de scală. Aici coarda rămasă liberă are un sfert din lungime și sună cu două octave mai sus.
Cum calculau constructorii pozițiile fretelor înainte de calculatoare?
Constructorii de instrumente foloseau mult timp așa-numita „regulă a lui 18”: lungimea rămasă liberă se împărțea la 18, iar rezultatul dădea poziția fretului următor. Valoarea exactă este 17,817, așa că metoda veche producea frete ușor prea apropiate, cu o eroare care se aduna spre corp. Calculul cu rădăcina de ordinul 12 din 2 a înlocuit-o, iar astăzi pozițiile se taie mecanic, cu precizie de zecimi de milimetru.
De ce mai trebuie reglată intonația, dacă fretele sunt exacte?
Intonația se reglează pentru că, în realitate, coarda apăsată pe fret se întinde puțin, iar tensiunea crescută urcă nota peste valoarea teoretică. Ca să compenseze, călușul este așezat cu câțiva milimetri mai departe decât lungimea de scală nominală, iar corzile groase primesc o compensație mai mare decât cele subțiri. De aceea, pe multe chitare călușul este ușor înclinat. Verificarea se face simplu:
- se compară armonicul de la fretul 12 cu nota apăsată la același fret;
- dacă nota apăsată este mai sus, călușul trebuie îndepărtat de gât;
- dacă este mai jos, călușul trebuie apropiat.
Un acordaj corect de la bun început rămâne condiția de bază, după cum explică articolul despre acordarea corectă a unui instrument, iar starea gâtului și a fretelor este printre lucrurile de verificat atunci când se alege prima chitară acustică.
Se aplică același principiu și la alte instrumente?
Același principiu se aplică tuturor instrumentelor cu temperament egal, chiar dacă nu se vede la fel de clar. La pian, cele 12 clape dintr-o octavă, albe și negre, corespund celor 12 semitonuri egale, iar numărul total de clape al unui pian standard acoperă puțin peste șapte octave. Vioara și violoncelul nu au frete, așa că muzicianul găsește poziția prin ureche și antrenament și poate ajusta nota cu fracțiuni de semiton.
